Parohia Română Unită
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
din München
Corul Lumină Lină
Corul „Lumină lină”
este cel mai vechi şi, în acelaşi timp, cel mai nou cor bisericesc românesc din München. Cel mai vechi pentru faptul că el înfrumuseţează slujbele româneşti din acest oraş încă din anii ’50, fiind fondat şi condus de părintele Vasile Zăpârţan, un mare iubitor de muzică. Ulterior a fost condus de domnul Alexandru Petre, iar din anul 1979 de doamna Doina Tăutu, fostă membră a renumitului cor de cameră „Madrigal”. După trecerea la cele veşnice, în anul 2002, a doamnei Doina Tăutu, corul a traversat o perioadă de incertitudine care s-a încheiat odată cu revenirea la München a doamnei Ioana Tăutu, absolventă a Conservatorului de Muzică din Aachen.
Din primăvara anului 2011
corul şi-a reluat activitatea, înfrumuseţând slujbele duminicale din Sankt Elisabeth-Kirche. După plecarea lui Ioana Tăutu la Opera din Coburg, conducerea corului a fost preluată în vara anului 2012 de doamna Oana Cosma, absolventa a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.